La 2 august 2025, în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung a apărut un articol intitulat „Die Kripto-Welle flutet die Welt”, adică „Valul cryptomonedelor inundă lumea”, semnat de Christian Schubert. Ceea ce îmi atrage atenția sunt două nume: „Young Platform” și „Italia”. Așa că încep să citesc mai atent; pe scurt, articolul descrie o realitate despre care nu știam aproape nimic: Nicolas Bertrand, fost agent al Bursa din Londra și Euronext, a devenit CEO al Young Platform, o platformă italiană de tranzacționare crypto fondată de studenți din Torino. Platforma a strâns 16 milioane de euro în 2022, cu investiții suplimentare de la Azimut în 2023. Obiectivul? Să devină o „Banking Platform 3.0” care să unească finanțele tradiționale cu monedele digitale, cu planul de a lansa un card Visa-Crypto până în septembrie 2025.
Articolul descrie evoluția pieței italiene, începând cu primul semestru al anului 2025, când volumul tranzacțiilor a crescut cu 30%, ajungând la 132 milioane de euro. Utilizatorii înregistrați sunt 2,1 milioane, dintre care aproximativ 700.000 sunt utilizatori activi. Un fenomen interesant este adoptarea acestor valute crypto este în creștere în rândul companiilor, cu 285 IMM-uri care folosesc cryptomonede pentru clienți, sau ca rezervă de lichidități.
Această realitate este confirmată de creșterea globală a pieței crypto, unde capitalizarea totală a cryptomonedelor a depășit 4.000 miliarde de dolari, comparativ cu 3,6 miliarde la sfârșitul lui 2024; și aici nu este vorba doar de Bitcoin: aproximativ 40% din tranzacții implică alte monede digitale precum Ethereum, XRP Ledger, Tether și Solana. Autorul subliniază că creșterea nu este doar speculativă, ci reflectă o tendință durabilă și integrare a blockchain-ului în sistemul financiar.
„Desigur, criptomonedele sunt un instrument complementar”, afirmă Bertrand, iar alți experți le consideră complementare serviciilor bancare tradiționale, mai rapide și mai accesibile, mai ales în țări precum Argentina, unde devin monedă de refugiu, protejând de prăbușiri și evenimente tradiționale precum Lehman Brothers sau FTX, care au accelerat adoptarea blockchain-ului.
Obstacolele în creșterea popularității acestor instrumente sunt reglementările (în Italia) și faptul că băncile și autoritățile (Banca Italiei, Consob) sunt prudente; multe companii caută licențe în alte țări UE. Pe de altă parte, fiscalitatea este incertă: s-a eliminat scutirea de 2000 de euro, cota taxabilă prevăzută este de 33% în 2025, mai mare decât în alte țări precum Germania. Cu aceste reguli, unii operatori italieni au falimentat (ex. Rocktrading, cu pierderi de 66 milioane de euro), iar prăbușirea FTX a amintit de riscurile pieței.
Care sunt perspectivele viitoare? În ciuda volatilității monedelor crypto rămase, Bertrand și alți susținători consideră că cryptomonedele reprezintă viitorul finanțelor, mai ales pentru plăți rapide, arbitraj și integrare cu serviciile tradiționale. Potrivit lui Bertrand, Italia rămâne o piață mică, dar în creștere, cu potențial de expansiune de până la de șapte ori volumul actual până în 2080. Când vorbim despre „piață”, în teorie vorbim despre economie. Dar aici, Economia, în tot acest context, unde este?
În limbajul fizicii, am putea spune că moneda — creată pentru a măsura traiectoria energiilor umane — și-a inversat direcția câmpului. Mișcarea sa nu mai este determinată de un centru real, ci de o auto-atracție simbolică, un vârtej care generează mișcare fără scop, precum o stea colapsată care nu mai luminează, ci își devorează propria lumină.
Din punctul meu de vedere, se evidențiază clar această inversare: crypto, emancipându-se din rolul său de unitate de măsură pentru a deveni mijloc de putere, îndatorare și speculație, încetează să mai orbiteze în jurul vieții și începe să impună propria orbită asupra vieților. Este o schimbare ontologică: nu mai măsoară ființa, ci decide ce „trebuie să existe”. Eu cred că acesta este trecerea de la „moneda ca limbaj” la “moneda ca voință”.
Un limbaj, scria Wittgenstein, „servește la indicarea lumii; dar când limbajul uită realitatea pe care o descrie, se închide în sine, devine tautologie, sau mai rău: magie neagră”.
Astfel, crypto, născut ca instrument de transparență și libertate, riscă să devină o tehnomagie a valorii, un sistem de semne care nu mai trimite la viață, ci la reproducerea pură a ei inseși.
Diego Fusaro ar spune că este încă o „metafizică a pieței”, unde promisiunea descentralizării ascunde o nouă formă de totalitarism algoritmic. Ugo Mattei ar vorbi despre exproprierea bunurilor comune, de această dată nu a solului sau apei, ci a încrederii colective, fundament invizibil al oricărei economii. Guido Grossi, la fel ca Malvezzi cu volumul „Economia Umanistică”, ar aminti că valoarea nu izvorăște doar din schimb, ci din legătura dintre oameni. Adam Smith însuși — atât de deturnat — scria că „adevărata bogăție a unei națiuni nu este aurul, ci munca umană în dimensiunea sa etică și productivă”.
Dintr-un punct de vedere mai metafizic, aș propune o analogie cu entanglement-ul cuantic: la fel cum fotonii despărțiți în două împart o singură funcție de undă, tot astfel ființele umane împart o singură funcție vitală, un câmp de coerență, care este însăși Viața. Când însă economia — și astăzi crypto — înlocuiește acea coerență naturală cu o coerență artificială, bazată pe calcul și profit, întregul sistem pierde contactul cu sursa sa. Centrul energetic nu mai este Viața, ci simulacrul său digital.
Aici apare necesitatea unui nou paradigm etic al valorii, pe care l-am putea numi — urmând firul notițelor mele anterioare — „Estetica Economiei”. Din acest punct de vedere, valoarea nu este doar utilă, ci și dreaptă și frumoasă: sunt trei dimensiuni inseparabile, precum triada platonică a Binelui, Adevărului și Frumosului.
Economia, dacă vrea să redevină umană, trebuie să-și regăsească armonia — cea pe care Keynes o intuise când vorbea despre arta de a guverna „banii pentru binele comun”, sau pe care Schopenhauer o căuta în contemplația estetică ca „suspendare a dorinței oarbe”.
Crypto, în această perspectivă, ar putea încă să se răscumpere: dacă cei care o controlează ar recunoaște că nu sunt centrul, ci o traiectorie care măsoară energia vitală colectivă, nu un idol ci un simbol, nu o putere ci un limbaj. Doar atunci tehnologia, cum scria Heidegger, ar înceta să mai fie „aparat de dominație” și ar redeveni revelație a ființei, instrument de deschidere și nu de capturare.
Sarcina omului contemporan, deci, nu este să respingă crypto, ci să recentreze sensul său: să reconecteze moneda la (economia) vie, algoritmul la etică, rețeaua la real. Pentru că dacă totul este interconectat — așa cum ne învață fizica cuantică și înțelepciunea antică — atunci și economia trebuie să redevină o formă de entanglement sacru, o coerență între ceea ce suntem, ceea ce creăm și ceea ce oferim.
Doar astfel traiectoria valorii poate reveni să orbiteze în jurul Vieții, și nu în jurul umbrei sale digitale.
Traian Vinași, Berlin, 22.10.2025
